Tacere de mormant...

Totul pare a fi frumos, nu simti decat mireasma imbietoare a momentelor placute. Deodata, totul se intuneca, se prabuseste, totul moare. Nu ai avut grija de acele momente, nu ai avut grija sa le mentii mirosul, sa le hranesti cu lumina, si... s-au prabusit. Totul a murit. Din pacate vine si timpul asta. Timpul mortii. Orice moment are un final, o moarte. Insa, realizezi prea tarziu si te intrebi "de ce?". Si acest "de ce?" te bantuie, nu te lasa sa dormi, te ingrozeste sentimentul de vinovatie,...dar e prea tarziu. Nu mai poti face nimic. Si cel mai crud e ca o sa cari acest sentiment de vina toata viata. Nu ai cum sa scapi de el. Ar trebui sa vezi dincolo de oglinda, sa-ti pui intrebarea cine esti de fapt, si apoi, dupa ce ti-ai raspuns la intrebare, poti sa ai grija de momentele tale. Dar nu o vei face niciodata. Pentru ca, culmea ironiei, viata nu o sa te lase. Toti se considera spirituali, insa nimeni nu e.